Administrator
|
This post was updated on .
VA VINE SA CREDETI SAU NU DUMITRACHE PRESEDINTELE CLUBULUI CANDIDEAZA LA PRESEDENTIA AJF
VA VOM PREZENTA PROGRAMUL SAU |
Programul lui Dumitrache
Cap. I. Organizarea si strategia de lucru 1. Reorganizarea comisiilor permanente, de lucru şi jurisdicţionale ale AJF Calarasi (Comisia de Disciplină, Comisia pentru Statutul Jucătorului, Comisia de Apel, Comisia de Recurs etc) pe baza criteriului competenţei profesionale şi morale. Astfel, acestea vor fi alcătuite din persoane cu experienţă în activitatea fotbalistică. 2. Reevaluarea numarului, componenţei şi atribuţiunilor acestor comisii în scopul creşterii eficacităţii operativităţii lor. 3. Elaborarea, inaintea inceperii campionatului, a unui set de criterii clare de promovare/retrogradare a echipelor participante in campionatele judetene, pentru a asigura membrilor afiliati un mediu onest si concurential, astfel incat sa promovam cele mai bune echipe în eşaloanele superioare. 4. Implementarea sistemului de lucru bazat pe transparenţă şi comunicare între organele de conducere şi comisiile AJF Calarasi, pe de o parte, şi membrii afiliaţi, pe de alta parte. 5. Activitatea desfasurata de AJF Calarasi (comitet executiv, comisii etc.) va avea la baza principiul respectarii legilor şi regulamentelor FRF şi AJF. 6. Periodic, conducerea AJF Calarasi, împreună cu preşedinţii comisiilor vor avea intalniri cu reprezentanţii membrilor afiliaţi, pe zone geografice, în care se vor discuta problemele curente. Tot aici cluburile/asociatiile sportive pot face diverse propuneri care sa duca la îmbunătăţirea activităţii AJF Calarasi. 7.Partile implicate în diverse litigii sportive vor avea posibilitatea să îşi exprime punctul de vedere, sa fie ascultate şi să probeze cauza cu mijloacele legale (filmari, rapoarte si alte documente). 8. Stabilirea unor modalitati prin care Comisia de disciplina, in cazul in care are de judecat minim doua cauze in care sunt implicate echipe din aceeasi zona a judetului, sa se poata deplasa in acea zona in vederea sustinerii sedintei intr-o locatie stabilita, impreuna cu reprezentantii primariilor din zona, si comunicata in timp util celor implicati. Pentru aceasta situatie echipele trebuie sa plateasca sustinerea constestatiei cu o zi inainte. Avem in vedere aici reducerea costurilor cu transportul pentru membri afiliati implicati intr-un litigiu. 9. Anual se va desemna o firmă de audit externă, autorizată şi independentă, pentru verificarea exerciţiului financiar-contabil pe anul respectiv, raportul rezultat din control urmând a fi prezentat în prima Adunare Generală a AJF Calarasi. 10. Prezentarea periodică (cel puţin semestrial) în faţa Comitetului Executiv al AJF Calarasi a exerciţiului financiar-contabil, cu explicaţii detaliate asupra cheltuielilor efectuate. 11. Extinderea utilizării serviciului IT la nivelul AJF Calarasi pentru optimizarea procesului operational si decizional; 12. Crearea de baze de date în care antrenorii, arbitrii, conducatorii de club/asociatie să poată accesa programe, informaţii de specialitate, reglementări speciale şi generale; 13. Reactualizarea datelor si documentelor cu privire la membri afiliati (afilieri, fise jucatori, legitimatii, lista persoanelor cu drept de reprezentare in relatia cu AJF Calarasi); 14. Dezvoltarea relatiilor de colaborare cu Directia Judeteana de Sport Calarasi, Inspectoratul Scolar Judetean Calarasi si cu toate celelalte autoritati publice locale; 15. Cooperarea cu departamentele de profil ale FRF si dezvoltarea de noi relatii cu alte AJF-uri din tara; 16. Incheierea unor protocoale de colaborare cu AJF-uri invecinate in vederea schimbului de brigazi de arbitri si/sau observatori pentru a oficia meciurile cu miza, atat pentru promovare, cat si pentru retrogradare, sau diverse alte partide cu risc conflictual; 17. Beneficiile rezultate din activitate AJF Calarasi se vor întoarce, partial, la membrii afiliaţi, sub formă de dotări cu material sportiv, echipament, premieri etc. Cap. II. Dezvoltarea şi perfecţionarea activităţii fotbalistice si a infrastructurii. Creşterea siguranţei în activitatea fotbalistică judeţeană 1. Perfecţionarea continuă a activităţii arbitrilor de fotbal, pe baza unui program de lucru competent de formare şi promovare a arbitrilor, bazat pe performanţă şi profesionalism. 2. Evaluarea bazelor sportive din judeţ şi sprijinirea membrilor afiliaţi pentru modernizarea acestora, cu scopul asigurării condiţiilor optime de desfăşurare şi siguranţă la jocurile de fotbal din competiţiile judeţene; 3. Continuarea implementării „Programului national de dezvoltare locala”, aprobat prin Ordonanta de Urgenta nr. 28/2013, în colaborare cu organele administraţiei centrale şi locale ale statului. Acest program are ca obiectiv de investiţii: „realizare/extindere/reabilitare/modernizare a bazelor sportive” (art. 7, alin. 1, lit. j). 4. Dezvoltarea permanentă a sectorului de copii şi juniori, care constituie baza dezvoltării fotbalului judeţean prin atragerea centrelor urbane şi rurale cu tradiţie în activitatea fotbalistica de copii şi juniori sa participe la competiţiile organizate de către AJF Calarasi. Pastrarea in continuarea a obligativitatii echipelor din liga IV de a detine si sustine echipe de juniori. 5. Stabilirea şi aplicarea programului pentru promovarea spiritului de fair-play în activitatea fotbalistică judeţeană, precum şi prevenirea şi combaterea violenţei pe stadioanele de fotbal din judeţ, prevenirea şi combaterea comportărilor rasiste. 6. Organizarea în condiţii de siguranţă a jocurilor de fotbal la nivel judeţean, colaborand în acest scop cu organele abilitate ale statului (Primării, Poliţie, Jandarmerie etc). 7. Stabilirea si impunerea impreuna cu reprezentantii membrilor afiliati a unui set minimal de conditii pe care echipele participante trebuie sa le indeplineasca (gard imprejmuitor, vestiare, oameni de ordine, limitarea accesului la banca de rezerve a persoanelor neoficiale etc ). Cap. III. Competitii Fotbalul seniori Ridicarea nivelului general al competiţiei interne prin: Reorganizarea, in perioada 2014-2018, de comun acord cu membri afiliati, a sistemului competiţional in asa fel incat sa angreneze cat mai multe echipe in lupta pentru promovare/retrogradare, evitand astfel aparitia meciurilor fara miza; Stabilirea, impreuna cu reprezentantii echipelor participante, a regulilor dupa care se va desfasura Cupa Romaniei – faza judeteana „Memorialul Tache Ionescu”, tinandu-se cont printre altele la programarea meciurilor de criteriul zonal (pentru diminuarea costurilor cu deplasarea) si situatia din clasament (pentru stabilirea echipei gazda) etc. Totodata, in cazul in care numarul de echipe ajunge sa fie impar, va sta in acea etapa echipa cea mai bine clasata in campionatul trecut; Pentru a promova tinerii talentati, echipele din liga IV vor include pe foaia de joc cel putin doi juniori sub 18 ani, dintre care unul sa inceapa partida ca titular; Premierea la sfarsitul fiecarui an a celui mai bun conducator, antrenor, jucator, junior etc; Mentinerea Trofeului ’’Fair-Play” prin care echipa cu cel mai mic numar de penalitati, suspendari, cartonase galbene si rosii, dintr-un campionat sa beneficieze de un premiu; Infiintarea trofeului Supercupa Judetului Calarasi, care sa reuneasca echipele castigatoare ale campionatului judetean Liga IV si respectiv Cupei Romaniei – faza judeteana „Memorialul Tache Ionescu”, care sa se desfasoare inaintea inceperii noului campionat, intr-o localitate stabilita anterior de catre Comitetul Executiv pe baza criteriului zonal, a carei baza sportiva indeplineste conditiile necesare desfasurarii unui asemenea eveniment. Acordarea de sprijin si indrumare cluburilor, asociaţiilor sportive şi autoritatilor locale in vederea luarii tuturor masurilor necesare omologarii terenurilor de fotbal. Fotbal copii si juniori Lărgirea cadrului de participare la fotbalul de bază prin amplificarea competiţiilor şcolare; Organizarea de competiţii şcolare pentru clasele I-IV şi V-VIII în mai multe zone ale judetului, în colaborare cu Inspectoratul Scolar al judeţului Calarasi şi cu implicarea primăriilor, directorilor de şcoli generale, a cluburilor şi asociaţiilor sportive din zonă; Participarea la competitiile pe categorii de vârstă organizate de FRF cu finala pe ţară (Cupa Gheorghe Ola, Cupa Gheorghe Ene, Cupa Gheorghe Hagi) si celelalte categorii de juniori A, B, C si D prin grija comisiei de copii şi juniori din cadrul asociatiei; Participarea cu selecţionata de 16 ani a judetului în competiţia organizată de FRF cu echipe din alte judete, stabilite pe zone geografice şi încheiată cu finala pe ţară; Impunerea brigazilor de arbitri ca la meciurile de juniori sa realizeze confruntul jucatorilor cu legitimatiile prezentate, astfel incat sa asiguram o confruntare corecta la nivelul varstei stabilite, evitand situatiile in care in echipele de juniori activeaza jucatori care au depasit cu mult varsta junioratului. Alte competitii Infiintarea Cupei AJF Calarasi la fotbal în sală, la care sa participe echipele din campionatul judeţean de fotbal, organizata în perioada decembrie–februarie; Lansarea unei competitii tip turneu destinata fotbalului feminin la nivel judetean. Dezvoltarea tehnică Sprijinirea antrenorilor in vederea informarii şi documentarii cu publicaţii şi alte surse de specialitate; Desemnarea ca antrenori de fotbal, numai a persoanelor calificate in acest sens; Continuarea cursurilor de perfecţionare periodică organizate de FRF sau AJF la seniori, juniori şi copii prin programe sistematice la care să participe lectori valoroşi din partea FRF şi unităţi de învăţământ superior din localitatea de reşedinţă. Arbitraj Creştrea numărului de arbitrii si stoparea tendinţei de scădere a acestora; Consolidarea autonomiei organizatorice şi a independenţei în problemele tehnice ale comisiei de arbitri; Recrutarea viitorilor arbitri să se facă din mediul liceal si/sau universitar; Premierea anuala a celui mai bun arbitru de centru si arbitru asistent; Observatori Recrutarea de noi observatori, in special dintre persoanele care se ocupa/sustin intr-un fel echipele care participa in liga IV, V si echipele de juniori (persoane care cunosc astfel fenomenul fotbalistic), in asa fel incat sa avem observatori din toate zonele judetului, pe care sa ii programam la meciuri ce se disputa in apropierea localitatilor lor de domiciliu, putandu-se deplasa singuri si nu impreuna cu brigada de arbitri, ca pana acum, cand apareau tot felul de suspiciuni. Astfel, acesti observatori, vor avea interes sa fie mai corecti in apreciere, intrucat fac parte dintre cei la al caror meci a fost delegat; Stabilirea unor supervizori, in special dintre membri Comitetului Executiv al AJF Calarasi si presedintii de comisii, care, periodic, fara instiintarea celor supervizati, vor asista la diverse partide pentru a ne asigura de impartialitatea arbitrilor si de desfasurarea partidelor in conditii regulamentare. Cap. IV. Marketing şi comunicare Atragerea de sponsori care sa sprijine eforturile AJF Calarasi in promovarea fotbalului la nivel judetean; Accesarea programelor de finantare nerambursabila oferite de catre institutiile statului; Realizarea unor contracte având drept obiectiv reclama privind jocurile din liga a-IV-a; Crearea unui site propriu al AJF Calarasi care sa fie actualizat dupa fiecare etapa si prin care sa se comunice date care privesc direct echipele angrenate in competitii, cum ar fi: clasamente, golgheteri, situatia cartonaselor galbene si rosii, jucatori suspendati, hotarari ale comisiilor de specialitate (de exemplu ale comisiei de disciplina), precum si delegarea arbitrilor si a observatorilor etc; prezentarea pe site a diverselor informati despre echipele participante (sediile, persoanele care le reprezinta si datele de contact ale acestora, prezentarea bazelor sportive cu informatii despre dimensiunile terenului de joc, dotari existente si localizarea acestora, numele si fotografiile cu toti jucatorii legitimati pentru fiecare echipa in parte etc); Regandirea sistemului de comunicare cu mass-media sau partenerii privaţi, stabilind totodata persoanele abilitate sa comunice cu acestia, creeand astfel o relatie bazata pe respect si colaborare, in sprijinul unei juste informari a iubitorilor de fotbal din tot judetul Calarasi. |
Dumitrache s-a consumat degeaba... daca te bagi in cocina nu o sa iesi niciodata curat si parfumat...
|
In reply to this post by fortunatamadau
Da Da ... am ajuns sa contestam in instanta alegerile la AJF.. :)) :)) :))
Mai mare rasul. Nu avem bani sa cumparam un rand de echipament si ne arde de procese Bagati-va mintile in cap... |
In reply to this post by fortunatamadau
mai multe detalii despre stadiul procesului/proceselor aici:
http://portal.just.ro/202/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=20200000000057120&id_inst=202 si aici: http://portal.just.ro/202/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=20200000000059612&id_inst=202 |
In reply to this post by fortunatamadau
nu cred ca mai are rost sa comentez...de rasul curcilor Luciane!
|
Dumitrache a renuntat la pretentii
Procesul s-a incheiat |
Intarata-i drace ca si mie-mi place”, pare a spune in aceste zile Bratu Cataros, viitorul fost presedinte al AJF Calarasi. Lucian Dumitrache, presedintele Fortunei Tamadau si candidat pentru sefia fotbalului calarasean, a contestat dosarele de candidatura depuse de catre Doru Dinca – Motanu, Nicolae Eftene si Marius Lucan.
Dumitrache nu s-a lasat si in urma cu doua zile a mers si la Federatia Romana de Fotbal, acolo unde a depus o sesizare in acest sens, dupa ce a depus una si la sediul AJF Calarasi. Compartimentul Juridic din cadrul FRF a luat aminte de cererea presedintelui de la Tamadau si l-a chemat ieri la Bucuresti pe Bratu Cataros pentru a lamuri situatia. De la „Casa Fotbalului”, seful fotbalului calarasean a plecat cu recomandari prin care poate lamuri problema ridicata de catre Dumitrache. Astfel, pentru astazi a fost convocata o noua sedinta a Comitetului Executiv, una la care au participat doar cinci dintre cei sapte membri. Au lipsit Viorel Manea si Valeriu Tutuianu. Dintre cei cinci participanti, au votat doar Ion Radu – Slick, presedintele lui Venus Independenta, Daniel Stefan – Gascanu, seful Colegiului Judetean de Arbitri, si George Coman, a carui prezenta sfideaza statutul AJF Calarasi. Acestia au decis ca Nicolae Eftene, Doru Dinca – Motanu si Marius Lucan sa depuna pana luni, 10 februarie, documente lamuritoare cu privire la candidatura lor. „Dumitrache a fost la Federatia Romana de Fotbal si a depus aceeasi sesizare pe care a depus-o si la AJF Calarasi. Compartimentul Juridic ne-a cerut sa lamurim situatia. Noi le-am dat termen celor trei sa depuna noi documente la dosar. M-am saturat sa tot stau pe drumuri. Eu voi vota si luni asa cum spune statutul. Nu ma intereseaza ce vrea Dumitrache. Eu nu-i pot da votul meu pentru ca nu pot avea incredere intr-un om care n-a avut niciodata o baza sportiva cu care sa te poti mandri. Tin minte ca am jucat acolo un meci, s-a dus mingea peste gard si cand m-am intors aveam hainele pline de cornaci. Nu poti pune presedinte la AJF Calarasi conducatorul unei astfel de echipe. Vina pentru aceasta problema apartine celor de la FRF, care au trimis la Calarasi un statut cu foarte multe lacune. Mai intai sa-si rezolve problemele lor si pe urma sa ne ceara noua lamuriri”, a declarat Ion Radu – Slick, unul dintre cei doi reprezentanti ai echipelor din Liga Tractoristilor in Comitetul Executiv al AJF Calarasi. Compartimentul Juridic din cadrul FRF a facut dovada incompetentei sale in mai multe randuri, iar actiunile sale au avut legatura cu fotbalul calarasean in vara anului trecut, atunci cand Comitetul Executiv al FRF, la recomandarea Compartimentului Juridic, a reusit performanta ca intr-un sigur articol al ROAF sa introduca doua puncte care se bat cap in cap. Acest lucru l-am semnalat la vremea respectiva, iar cei care au memoria scurta si sufla in panzele aflate pe corabia lui Cataros sunt invitati sa reciteasca articolul aici. Supararea lui Ion Radu – Slick este perfect justificata. Nu-ti poate da lectii de morala un om cu viata stramba. Comitetul Executiv al AJF Calarasi reunit astazi a luat o decizie prin votul a doar trei membri prin care Eftene, Dinca si Lucan sa prezinte pana luni unul din urmatoarele documente: – Copie dupa actul constitutiv (nu statutul), in cazul in care candidatul sustine ca a fost presedinte inca de la infiintarea asociatiei. – Copie dupa hotararea Adunarii Generale a asociatiei sportive prin care a fost numit presedinte, in cazul in care candidatul nu a fost presedinte de la infiintarea asociatiei. – Copii dupa corespondenta purtata de asociatia sportiv cu AJF Calarasi sau alte institutii publice care sa ateste ca unul dintre candidati a fost presedinte (act semnat de acesta), inclusiv copie dupa bilantul financiar depus in aceasta perioada. – Copie dupa certificatul de identitate sportiva care atesta recunoasterea oficiala a asociatiei conform articolului 24 din Legea 69/2000 a educatiei fizice si sportului. Demersul lui Dumitrache a avut darul de a pune pe jar intreaga lume a fotbalului calarasean, presedintele Fortunei Tamadau fiind banuit ca este impins de la spate de catre Bratu Cataros pentru a-i scoate din lupta pe Doru Dinca – Motanu, Nicolae Eftene si Marius Lucan. In ciuda optimismului sau, Dumitrache este un candidat cu sanse foarte mici de reusita intr-o batalie cu Bratu Cataros. Doru Dinca sustine ca documentele solicitate acum de catre AJF nu il incurca cu nimic. „Eu le voi duce chiar maine actele pe care mi le-au solicitat. Nu stiu ce urmareste acest Dumitrache, dar e clar ca el ii face jocurile lui Bratu Cataros. Vrea sa arunce cu noroi in noi, cei care avem sanse reale de a castiga alegerile”, a spus Motanu. Ca de obicei, Nicolae Eftene este mult mai transant. „Am aflat si eu ce acte trebuie sa mai aduc la dosar. Mi se pare o idiotenie. Dumitrache a aparut de nicaieri si nu face altceva decat sa agite apele degeaba. El oricum nu o sa castige alegerile pentru ca n-o sa-l voteze nici dracu. O sa le duc documentele”, a declarat Eftene. Pana la inchiderea calculatorului, Marius Lucan si Bratu Cataros nu au putut fi contactati pentru a-si exprima punctul de vedere. In schimb, Lucian Dumitrache se apara si neaga implicarea sa in vreo manevra ce are ca scop castigarea alegerilor de catre Bratu Cataros. „Eftene si Dinca nu fac altceva decat sa arunce cu noroi in mine. Eu am documente prin care pot sa demonstrez ca Dinca nu a fost niciodata conducator la Unirea Manastirea. Luni, dupa sedinta Comitetului Executiv al AJF Calarasi, voi depune plangere penala daca dosarele celor trei vor fi acceptate”, ameninta Dumitrache. |
Saptamana ce va incepe maine poate va fi una deosebit de importanta pentru istoria fotbalului calarasean. Judecatoria Calarasi ar putea pronunta joi, 17 iulie, o hotarare judecatoreasca prin care AJF Calarasi se dizolva. Procesul a fost intentat de catre Lucian Dumitrache, presedintele Fortunei Tamadau, iar povestea se anunta una cat se poate de complicata.
Daca instanta va decide ca Asociatia Judeteana de Fotbal trebuie sa se dizolve, hotararea va putea fi atacata cu recurs. In cazul nefericit in care se va dicta vreo astfel de masura, oamenii de fotbal nu trebuie sa dramatizeze. Pana in toamna ar fi timp pentru constituirea unei noi asociatii judetene de fotbal, iar desfasurarea competitiilor locale nu ar fi afectata foarte tare. Doar un eventual recurs din partea AJF Calarasi ar putea face ca lucrurile sa se complice inutil. Intr-o astfel de situatie se poate intampla ca o hotarare irevocabila sa apara prin iarna, in plin campionat si atunci chiar va fi o tragedie. Echipele cu pretentii vor putea fi cheltuit pana atunci poate chiar si un miliard de lei vechi pentru atingerea obiectivului, bani care se vor fi dovedit ca au fost aruncati pe apa sambetei daca AJF Calarasi se va dizolva, iar campionatul judetean isi va trage obloanele. Lucian Dumitrache, ca oricare cetatean din Romania, are tot dreptul din lume sa se adreseze instantelor de judecata si sa ceara tot ce isi doreste. Doar judecatorul este cel care decide daca are sau nu are dreptate. Presedintele Fortunei Tamadau a explicat care este unul dintre motivele pentru care isi doreste foarte mult sa castige cele doua procese care sunt acum pe rol la Judecatoria Calarasi. „Joi, cand am fost la proces, a venit la mine Aurel Dumitru, avocatul AJF Calarasi. Am discutat mai multe lucruri si i-am spus ca sunt si mai inversunat de cand am vazut Doru Dinca nu a schimbat nimic in fotbalul calarasean. Il tine tot pe Gascanu in fruntea arbitrilor si, mai nou, l-a pus pe Ivanciu ca sa faca delegarile. Cred ca pentru tot fotbalul calarasean ar fi mai bine ca AJF Calarasi sa se dizolve si sa porneasca totul de zero, numai cu oameni corecti, care stiu ce au de facut si nu incalca legile”, a declarat Dumitrache. Spusele oficialului de la Tamadau vin sa confirme faptul ca Doru Dinca este tras in jos de catre Daniel Stefan – Gascanu, presedintele Colegiului Judetean de Arbitri. De aceeasi parere cu Dumitrache sunt si conducatorii de la Dunarea Calarasi si Inainte Modelu, adica reprezentantele judetului Calarasi in Liga a 3-a. Poate ca Dumitrache e un nebun, desi n-as crede asta, dar oamenii care conduc cele mai bune cluburi din judet sigur sunt cu analizele la zi, altfel nu ar fi fost cu echipele unde sunt in acest moment. sursa>sportcalarasean |
Free forum by Nabble | Edit this page |